În 24.06.2018 am participat la Muntele Mic Vertical Race 2018 (MMicVR), în stațiunea Muntele Mic, unde am luat locul 1.
După ce am terminat examenele pentru liceu, ai mei au fost de acord să mă ducă iar la concursuri.
Mai întâi m-am gândit să merg la Vidraru Bike Challenge, apoi ai mei mi-au spus că, dacă doresc, mă pot trimite la Colibița într-o tabără The North Quest, pe care o face domnul Robert Dobai.
M-am gândit la asta, dar când am văzut pe Facebook concursul MMicVR, am știut sigur că acolo doresc să merg.
Ai mei s-au uitat la mine ciudat, nu înțelegeau cum poate cineva să nu se ducă 3 zile într-o tabără, dar să vrea la un concurs de uphill unde să se "chinuie la deal".
Track GPS
O dorință din copilărie
Când eram mic, cam pe la 7-8 ani, tata îmi citea seara aventurile de pe blogul Hoinarilor, doi soți care mergeau împreună pe toți munții.
În acel timp îmi doream foarte mult să îi cunosc, mai jos mă filmase tata pe Valea Frumoasei cum mă băgam prin toate bălțile ca să arăt ca doamna Fodor (pe care dumnealor o numeau în acea vreme, pe blog, "Panda") după câte un concurs de ciclism și cum mă rugam de tata să le scrie despre mine.
Tata nu le-a scris la Hoinari, așa că atunci când am văzut pe Facebook că este un concurs organizat de domnul Alex Fodor, numai acolo mi-a stat gândul să merg.
Așa am ajuns la Muntele Mic
Acolo, ne-am cazat la pensiunea Alpin, unde niște studenți au făcut chef întreaga noapte.
Pe la 2 noaptea aveam ochii roșii și nu puteam să adorm de țipete și zbierete.
Degeaba au venit cabanierii de câteva ori să se liniștească, degeaba au mai vorbit cu ei alți oameni cazați la pensiune.
Dimineața abia m-am putut trezi, picioarele erau bine, dar simțeam oboseală în cap.
(click pentru mărire)Finalul
La cruce m-a așteptat mama cu haine de schimb, era foarte frig, cam 3-5 grade.
După ce m-am schimbat am luat-o în jos către pensiunea unde se făcea premierea, așa că am trecut din nou pe lângă domnul Fodor care m-a întrebat dacă mi-a plăcut și i-am spus că DA!.
Dumnealui scrisese pe Facebook că va sta unde este drumul mai abrupt ca să râdă de noi, concurenții, cum ne chinuim pe panta cea mai grea.
Mi-a venit foarte tare să râd când am văzut că făcea chiar acest lucru, stătea și când vedea un concurent că nu mai poate, striga:
-Haide că de-acum se înclină panta!!, apoi se uita către mine și spunea mai încet, râzând:
-Ei nu știu că nu se înclină în direcția în care doresc ei!!
Am râs când am văzut că făcea exact ce spunea că va face.
(click pentru mărire)