TNQ 2019 – Warrior

Încălzirea ne-am făcut-o pe șosea și pe drumuri paralele cu șoseaua până într-un loc unde am făcut stânga să urcăm direct către Creasta Cocoșului.

Am dat bine pe urcare, făcând jocuri de echipă cu Robert, căruia îi plăcea să-l tachineze pe domnul Vlad Urzică.

După urcare, am coborât până la un lac care se afla sub un vârf numit Mogoșa, unde este amenajată o pistă de downhill.

A urmat altă urcare foarte dură, 2.5 km cu 11% panta, apoi am coborât o parte din pista de downhill, pe un rock-garden ud și care ne-a pus la încercare cam pe toți.

După încă o urcare ne-am dat drumul în Breb. Nu pot să descriu cum am ajuns toți... :)

Când ne-a văzut, Penny, de la cazare, s-a luat cu mâinile de cap și ne-a trimis imediat să ne spălăm hainele direct în râu, că n-avem ce să intrăm în halul ăla în căsuțele ei.

Ceea ce am și făcut cu domnul Urzică.

Am apucat să vorbesc la telefon cu tata care mi-a zis ca am un scor prea mare de efort și a doua zi ar trebui să stau la recovery.

Am vorbit cu Robert, care mi-a zis că e ok și că să merg cu doamna Iulia cu Mercedesul s-o ajut la poze.

La râu, cum aveam telefonul în buzunarul de la piept la geaca de ploaie și mi-l uitasem deschis, mi-a căzut telefonul în râu.

Nu era problemă dacă îmi dădeam seama, dar am crezut că mi l-am uitat prin camp și l-am căutat vreo 10 minute.

L-am găsit până la urmă în râu, încă mai funcționa, dar n-a durat mult. Nu-i stress, e doar un telefon și mi-l luasem din banii mei de economii, nu mi-au zis nimic ai mei.

Edit 2022:
Telefonul, un Huawei P20 lite, l-am dus la reparat.
Cu 200 de ron mi-au schimbat ecranul, iar tata îl folosește și în ziua de azi.

A doua zi m-am simțit excelent cu Mercedesul, doamna Iulia m-a lăsat să stau pe geam și să fac poze sau să filmez, că-mi luasem GoPro-ul, așa că i-am filmat pe băieți cum bagă la deal.

Ploua, bineînțeles, dar am mai spus, Robert Dobai are soluții întotdeauna.

Seara a fost ca de obicei grill-party, prăjituri, povești faine.

În ultima zi s-a supus la vot pe unde să mergem.

Eu și un alt băiat, Thomas, de vârsta mea, cu care m-am împrietenit, am votat să mergem pe un anumit traseu și până la urmă toată lumea a fost de acord.

Robert ne-a avertizat că n-a mai fost pe acel traseu de doi ani și că s-ar putea să fie ceva probleme.

Am ajuns într-o zonă unde de mai bine de doi ani, o furtună a doborât copacii.

Toți au fost de acord că cineva, pădurarii sau statul sau altcineva, trebuiau să curețe pădurea de atunci, numai că acest lucru nu s-a întâmplat, așa că a trebuit să parcurgem cam 3 kilometri printre copaci căzuți, dându-ne biclele de la unii la alții.

A fost foarte greu, dar chiar toți am știut că așa arată o aventură adevărată și că o să ne-o amintim cu drag mai târziu.

Eu personal am mai trăit așa ceva cu tata în 2012, când aveam 9 ani, la coborârea din Creasta Cindrelului spre Oașa, dar era de vreo 10 ori mai mică porțiunea cu copaci căzuți.

Tot în zonă, am văzut o urmă proaspătă de urs și ne-am apucat, cu domnul Vlad Urzică, să-l strigăm (pe urs).

A fost foarte-foarte amuzant, până când Robert ne-a spus că acea pădure chiar are cea mai mare populație de urși din Maramureș.

Într-un final am răzbit, dar la Breb, Robert și-a dat seama cine e vinovat pentru aventură și mi-a zis mie și lui Thomas, care avea și el 16 ani:

-Bă, voi aveți fiecare câte 16 ani nu? Păi voi n-aveați drept de vot, de azi se schimbă regulamentul la TNQ, cine n-are 18 ani nu are drept de vot! :)

Toată lumea s-a amuzat de noua schimbare de regulament.
-----
Edit 2022: Chiar îmi amintesc cu drag, aș merge oricând în pădurea aia, iar.

Tabăra TNQ – Warrior a fost una dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut în viața mea.

Foarte grea, dar plină de aventuri incredibile și de oameni foarte prietenoși.

Mulțumesc Robert Dobai.