În 11.08.2012 am făcut două traversări ale Trascăului: Prima, de la Sud la Nord, din Aiud prin satele Râmeț și Brădești, până la Sălciua. A doua, de la Nord la Sud, pe șosea, de la Buru până la Aiud.
Citește
05 Aug
2012
Piatra Tomii
În 05.08.2012 am fost pe Piatra Tomii, despre care tata mi-a citit o poveste care se poate descărca de aici: Saveta Ititesc - Piatra Tomii. Am plecat din Blandiana, am urcat câteva serpentine până la Piatra Tomii, apoi am coborât pe Valea Vințului.
Citește
24 Jun
2012
Muntele Bucerzii
În 24.06.2012 am urcat din satul Ighiu către Iezerul Ighiel, apoi am parcursx Muntele Bucerzii și am coborât în satul Craiva pe lângă vârfurile Sfredelașu, Fabian și Piatra Craivii
Citește
30 Apr
2012
Creasta Ugerului - Cireșului
În 30.04.2012 am parcurs creasta dintre vf.Ugerului și vf.Cireșului. Tata voia demult să facă această creasta, dar n-a găsit decât o poză pe net despre aceasta, așa că a trasat aproximativ un track și-am plecat în explorare. Am reușit să parcurgem creasta, este o potecă dar foarte puțin umblată, cu copaci căzuți pe ea.
Citește
18 Mar
2012
Vârful Pleșii iarna
În 18.03.2012 am urcat din nou Vârful Pleșii împreună cu Bogdan, cu care mai fusesem și pe Cindrel.
Am simțit mare bucurie să merg pe zăpadă și m-am bucurat că primisem primul meu iPod, de care nu mă mai despărțeam.
Citește
09 Jul
2011
2500+ : 05.Parângul Mare (2519m)
În 09.07.2011 am reușit să parcurg creasta muntelui Parâng din Pasul Urdele până în stațiunea Parâng. A fost o zi foarte frumoasă, am reușit parcurgerea în 12 ore.
Citește
13 Jun
2011
Peștera Studenților
În 13.06.2011 am fost la Peștera Studenților.
Mai fusesem de 1 Mai, dar n-am găsit atunci geocache-ul, așa că am revenit hotărât să-l găsesc, și așa s-a și întâmplat.
Citește
11 Jun
2011
Bulzul din Geoagiu de Sus
În 11.06.2011 am urcat pe Bulzul din Geoagiu de Sus, în Trascău. A fost o zi ploioasă, nu au prea ieșit pozele dar m-am ales cu prima mea minge de golf, pe care am găsit-o în geocache-ul de pe Bulz. În Geoagiu de Sus am oprit exact lângă podul de beton cate trece râul și am căutat o trecere printre case.
Citește
15 May
2011
Piatra Craivii cu ieșire prin Cheile Turcului
În 15.05.2011 am făcut o tură prin Craiva-Piatra Craivii-Cheile Turcului.Încă nu reușeam să stau pe bicicletă pe urcări.
Cheile Turcului, în lungime de cca. 2 km, nu sunt ciclabile decât pe jumătate, fiind multe pietre și vegetație pe potecă, dar e destul de ușor să le cobori ba pe bicicletă ba pe lângă.
Tata a spart obiectivul de la DSLR, așa că în tura asta am făcut poze cu telefonul, …
Citește
25 Apr
2011
Piatra Secuiului 2011
În 25.04.2011 am plecat cu gândul să găsim toate geocache-urile de pe Piatra Secuiului. Primul a fost în Peștera Studenților, altul pe Colții Trascăului iar al treilea la capătul crestei dinspre Colțești.
Citește