Opening Hours

moday - sunday 8.00 am - 9.00 pm

Address

2, Ave Manchester, Lorem
ipsum St, Rio Danubin

You have a question for us?

28 Aug 2016

În 28.08.2016 am participat la Campionatul Național de XCO pentru copii de la Turda, unde am luat locul 4.

Track GPS

În foișor

Înainte de concurs am fost invitat la casa domnului Eugen Tușa din Turda, care locuia în apropiere de salină, unde avea loc Campionatul.

Domnul Tușa are în grădină un foișor de unde se pot vedea munții în zilele senine.

În hamac

Tot în grădină, am stat în hamac

Cariera Săndulești

De la start se vedea cariera de la Sănduleşti, pe lângă care trece autostrada de Cluj.

Cheile Turzii

Poarta de start

Poarta de start era deja montată la 9.00 când am ajuns noi

Înscrierile

Numerele de concurs se ridicau dintr-o filigorie ceva mai mare, iar oficialii Federaţiei ajunseseră de asemenea

După prima tură

Patrick Pescaru a evadat și s-a pierdut în față, rămăsesem în lupta pentru podium cu Mihai Ciufu și Eduard Kubat.

Am mers o vreme grupați

I-am pierdut roata lui Eduard Kubat

În tura doi, am încercat să-l depășesc pe Eduard Kubat, n-am reușit și am rămas și în urmă de roata lui, fără să mai reușesc să-l prind.

Apoi am rămas poziționat pe locul 4