King Of Mountain 2019

Am venit la Rășinari pe la ora 11, gata echipat de acasă și plin de carbohidrați, de data asta.

Primul cunoscut cu care ne-am întâlnit a fost domnul Cătălin Verigeanu, la care tata n-a apucat să-i facă poză că era ocupat să îmi pregătească bicicleta.

Apoi am avut un timp de așteptare până la încălzire, timp în care mi-am relaxat picioarele.

L-am văzut pe Almond, care are și el mai multe participări, dar la șosea, unde este mereu în top 10, apoi l-am văzut pe domnul Paul Rad, despre care am mai povestit când am scris despre taberele The North Quest.

Am început încălzirea, iar ai mei au urcat în Păltiniș înainte de a se închide circulația pe șosea.

La start n-am plecat bine, că eu n-am putere pe plat, așa că m-am trezit pe locul 4.

Am recuperat până la urmă un loc și m-am pus să urmăresc primii doi evadați, un Phoenix Mecano și un costum albastru, în clipa aceea nu știam cine sunt.

Norocul meu a fost că a venit urcarea și am simțit o ezitare la domnul cu costum albastru.

Mi-a venit un val de adrenalină pe care l-am simțit din cot coborând prin vene către palme, ca un fel de furnicătură, n-am mai simțit așa ceva.

Am apăsat în pedală și am depășit.

La depășire mi-am dat seama că în costum roșu Phoenix Mecano era Alex Bican, care mi-a și luat imediat roata!

-Shit!, mi-am zis, voi fi făcut!!

Am simțit că Alex mă poate face când vrea el, îl simțeam cum era gata să se lanseze din roata mea, dar el, fără să înțeleg atunci de ce, n-a dorit!

A lăsat pedala și a rămas cu domnul în costum albastru, care abia la final am aflat că era domnul Sebastian Cociubă, nu l-am recunoscut în acel costum, îl văzusen doar în costum Geiger.

La final am aflat că Alex Bican nu a fost primit în concurs pentru că nu s-a înscris online, că așa era regulamentul, deci era în afara concursului și nu-i păsa dacă mă face sau nu, a preferat să fie domn și să nu mă streseze, îi mulțumesc.

Am dat cât am putut de bine ca să pun o diferență, iar când am văzut că la Șanta am un pic de distanță am mai lăsat foarte puțin pedala, mama mă sfătuise ca la această ediție asta să nu urmăresc timpul, ci adversarii și deci să nu mă uit la timp pe GPS să mă dezamăgesc c-aș merge mai încet ca în alți ani.

Poza de mai jos mi-o făcut-o mama cu telefonul, la finish.

Așa am câștigat tricoul cu buline: am dat cât am putut, dar am avut și destul de mult noroc.

În poza de mai jos îmi dădeam jos numărul, să îl păstrez, să nu cumva să zboare de pe mașină cum am pățit cu cel de anul trecut.

M-a impresionat comentatorul Turului Sibiului, cred că știa patru limbi străine: engleză, maghiară, germană și cred că încă una, poate franceză.

Pe urmă am stat și am așteptat să vină alți concurenți de la KOM și să sosească cicliștii din Turul Sibiului.

Domnul Serghei Țvetcov a fost premiat, cred, cu tricoul roșu de cel mai bun român în Tur.

Când a coborât de pe podium, mama mi-o zis să merg să-mi facă o poză cu el, dar mie îmi era jenă, cum să vorbesc așa cu omul.

Atunci, mama l-a strigat:

-Serghei, vrei să faci o poză cu băiatul meu?

Dumnealui a fost foarte amabil, a spus că bineînțeles că da, a avut răbdare și să vadă mama dacă a ieșit poza, apoi am mai făcut una, mi-a urat succes, a fost foarte emoționant, îi mulțumesc.

La Tur era și domnul Alex Ciocan, care cred că a comentat în direct ce se întâmpla.

După premierea de la Tur, a venit și timpul podiumului pentru King of the Road și King of the Offroad.

Prima dată a fost strigată doamna Cristina Mănăilă, care a câștigat Queen of the Offroad și eu, pentru King of the Offroad.

Mai jos zâmbeam că doamna m-a felicitat și mi-a spus (aproximativ):

-Uite că am luat și noi pojar!

Se referea, bineînțeles, la bulinele roșii de pe tricouri.

Am făcut o poză comună: câștigătorii de la King of the Road și King of the Offroad.

Îmi place mult tricoul, așa s-a întâmplat, să fie al meu în acest an și mă bucur mult că îl am, a fost așa, un mic moment de glorie pe care îl iubesc.

Am dorit să dedic obținerea tricoului de KOM-Offroad domnului Robert Dobai, pentru că m-a primit în taberele lui, a avut grijă de mine acolo și pentru că m-a făcut să văd MTB-ul altfel.