Măgura Jinarilor din Tău-Bistra

Ca să fac tura, m-au dus ai mei până pe barajul de la Tău-Bistra.

Am trecut barajul și am urcat pe un forestier destul de bun, pe care putea merge bine chiar și o mașină care nu era de teren.

Cam în 50 de minute, fără să trag tare, am ajuns la cantonul Tortura.

Mai jos este prima serpentină după canton, care trebuie făcută spre stânga.

După serpentină, imediat am trecut peste acest poduleț.

Drumul a fost tot bun, am găsit și un loc unde se punea de mâncare la animalele sălbatice, apoi am ajuns la o troiță și la serpentina de unde trebuia să intru spre Măgura Jinarilor.

Am traversat o mică pădurice, nu mult, cam 200 de metri.

Urcarea în creastă era așa

Aproape imediat ce am ajuns în creastă, am văzut lacul Tău-Bistra, de unde am plecat.

Am coborât destul de mult și frumos pe creastă, până când am dat de un domn cioban care avea oile din poza de mai jos.

Ciobanul, cred că nu vorbise de multă vreme cu nimeni, m-a tot întrebat de unde sunt, apoi că unde mă duc, îmi zicea că e-adevărat că e aer curat acolo, dar te cam plictisești că vezi tot aceleași locuri.

Mi-a spus că este în zonă și o ursoaică, nu prea mare, cu doi pui, dar nu vine decât noaptea.

Eu l-am întrebat dacă mai sunt câini, el mi-a arătat singura casă unde mai erau și pe unde eu urma să trec.

După ce-am tot povestit una-alta, ciobanul îmi zice:

-Dar măi domnișorule, dumneata nu te pricepi la telefoane de-astea celulare? Că, uite, io am două cartele, di pe una mi s-or gătat minutele și nu știu nicicum cum să pune aialaltă.

M-am apucat să-i desfac telefonul, avea un Nokia vechi de vreo 10 ani minim și i-am schimbat cartela.

Săracu’, nu mai știa cum să-mi mulțumească.

Cam de-acolo, am văzut creasta pe care urma să cobor, drumul coboară paralel cu liniile de curent.

Cănd m-am apropiat, trebuia să fac o curbă bruscă la dreapta și acolo am văzut linia de curent pe sub care trebuia să merg până aproape la finalul turei.

Pe partea de coborâre, trebuie deschise niște porți, cam ca mai jos, nu uita să le închizi la loc.

La una din porți, m-au atacat niște câini, dar eu știam de ei, că-mi spuse domnul cioban cu celularul.

Proprietara a venit morocănoasă și-a strigat la ei.

Mi-a spus nervoasă că să-i închid porțile când trec, că ea are porci și animale și nu vrea să-i iasă afară.

Apoi s-a făcut amabilă și m-a întrebat de unde vin și unde merg și că, doamne-ferește, dar chiar cu bicicleta m-am gândit să merg pe-acolo?

I-am arătat pe unde merg, iar ea mi-a spus că mai bine să cobor pe la biserică că-i și mai scurt și mai bun drumul.

Eu știam că e cum zice, dar i-am zis că merg pe drumul meu.

Ea, supărată că n-o ascult: că treaba mea, să merg pe unde-mi zice aparatu ăla (GPS-ul), dar pe-acolo e mai rău și mai lung.

Mersul prin gospodării s-a terminat dintr-o dată cu o coborâre mai tehnică, dar scurtă.

În stânga, cum coboram, am pozat mai jos cum se vedea cătunul Arți, peste șoseaua Transalpina, pe unde am coborât în tura Creasta Jidoștinei, pe care am făcut-o în August.

Înainte să-mi dau drumul din creastă, am făcut o poză în urmă, cu drumul pe care am venit.

Coborârea a fost de viteză, numai bună de MTB.