Opening Hours

moday - sunday 8.00 am - 9.00 pm

Address

2, Ave Manchester, Lorem
ipsum St, Rio Danubin

You have a question for us?

12 Iul 2026

În 10.07.2026 am pornit din Șaua Jigorii spre vârful Țarcu, împreună cu Horea Ignuța și cu un bun prieten al său. Tata și Manu, tatăl lui Horea, au venit și ei, dar au mers separat de noi până la Cuntu. Ei se autointitulează, mai în glumă, mai în serios, trupa de munte „Cei Vechi”. De la Cuntu, noi am continuat spre vârf, iar la întoarcere am trecut și pe la Muntele Mic, ca să vedem mai bine cum am urcat pe Țarcu.

Cu Horea mai fusesem pe munte în urmă cu mulți ani. În 2010 am urcat împreună pe vârful Negoiu, când avea doar un an, iar în 2011 am fost pe vârful Ugerului, când avea doi ani.

Acum, la 17 ani, Horea a revenit alături de mine pe munte. Privindu-l, mi-am amintit de primele sale ture, când îl duceam de mână, și m-am simțit puțin ca un ghid care l-a însoțit de la primii pași până la propriile lui ascensiuni. 

Dus-întors tura a durat 5 ore si 48 de minute. Băieții au mers ca trenul! :) 

 

 
 
 

Track GPS

  •   km
  •   m
  •   m

Cu Horea spre vârful Ugerului, în 2011

(click pentru mărire)

Șaua Jigorii

(click pentru mărire)

Băieții, la începutul traseului

În plan apropiat, Horea, la 17 ani. Am simțit multă bucurie să-l duc în prima lui tură independentă de părinți.

(click pentru mărire)

Panorama culmii Țarcu–Căleanu

(click pentru mărire)

Cuntu

(click pentru mărire)

Indicatoare vechi din Cuntu

(click pentru mărire)

Lacul din Cuntu

(click pentru mărire)

Horea și prietenul său, deasupra zonei Cuntu

(click pentru mărire)

Căldarea de sub vârful Țarcu

(click pentru mărire)

Stația meteorologică Țarcu

(click pentru mărire)

Horea și prietenul său privind spre Muntele Mic

(click pentru mărire)

Horea pe vârful Țarcu

(click pentru mărire)

O fereastră între nori

(click pentru mărire)

La fotografiat, sub vârful Țarcu

(click pentru mărire)

Manu, tatăl lui Horea

(click pentru mărire)

Tata și Horea pe Muntele Mic

FOTO credit: Manuel Ignuța

(click pentru mărire)

Muntele Țarcu văzut din Poiana Șeroni

FOTO credit: Manuel Ignuța

(click pentru mărire)
TAG-uri: